Fostul primar Daniel Moldovan va candida la Primăria comunei Cetate

Fostul primar Daniel Moldovan va candida la Primăria comunei Cetate

Daniel Moldovan, primar al comunei Cetate între anii 2012 și 2016, revine în prim-planul politicii locale și va fi, din nou, candidatul PSD Bistrița-Năsăud pentru Primăria Cetate la alegerile locale din această vară.

În 2016, Daniel Moldovan a pierdut procesul cu ANI, care îl declarase incompatibil deoarece a deţinut, simultan, funcţia de edil şi calitatea de comerciant persoană fizică (PFA), și nu a putut candida pentru un nou mandat, legea interzicându-i să mai ocupe o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la încheierea forțată a mandatului.

În acel an, PSD l-a desemnat candidat pe Lucian Tarniță, care a câștigat funcția de primar.

Organizațiile județene PSD, ALDE și Pro România Bistrița-Năsăud vor forma o alianță electorală pentru alegerile locale din 2020. Peste tot unde unul dintre partidele membre ale alianței are primar în funcție, acel partid va avea dreptul să propună candidatul de primar iar celelalte două partide se angajează să-l susțină.