La Budacu de Sus, două ștraifuri cu lemne n-au scăpat de ochiul vigilent al legii!

La Budacu de Sus, două ștraifuri cu lemne n-au scăpat de ochiul vigilent al legii!

În seara de 20 septembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, doi bărbați din Budacu de Sus, bănuiți pentru comiterea infracțiunii de furt de arbori.

În fapt, pe un drum forestier de pe Valea Budacului, polițiștii au depistat o autoutilitară care tracta un atelaj hipo, încărcată cu material lemnos, pe care l-ar fi sustras un tânăr de 23 de ani, dintr-o pădure de pe valea Budacului.

Un alt bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate, a fost depistat de polițiști pe un drum forestier din zona Aluneasa, de pe raza comunei Dumitrița, în timp ce sustrăgea material lemnos (3,83 m.c) ce provine din pădurea numită ”La Ciupercă” din zona Valea Budacului.

Prejudiciul total cauzat, în valoare de 1755 de lei, reprezentând cantitatea totală de 6,9 metri cubi de material lemnos a fost recuperat.