Toxiinfecții alimentare la Dumitrița, după ce au pus băutura în frigider și au lăsat mâncarea afară

Toxiinfecții alimentare la Dumitrița, după ce au pus băutura în frigider și au lăsat mâncarea afară

Zece copii și patru adulți din comuna Dumitrița au făcut toxiinfecții alimentare în urma unui botez care a avut loc, duminică, în satul Ragla.

Potrivit unor surse locale, o familie de romi a organizat, duminică, un botez în căminul cultural din Ragla cu mâncare comandată la o firmă de catering. Deși căminul cultural este dotat cu ladă frigorifică și frigidere, organizatorii petrecerii au preferat să țină la rece băutura și să lase afară mâncarea de vineri până duminică. Cel mai probabil aceasta s-a alterat în urma temperaturilor extrem de ridicate de la sfârșitul săptămânii trecute.

Problemele au început de luni când Serviciul Județean de Ambulanță a asistat și evacuat către UPU-Pediatrie 5 copii cu vârste între 4 și 9 ani din Dumitrița, toți cu suspiciune de toxiinfecție alimentară.

În cursul zilei de marți, autospeciala de transport victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud s-au deplasat iar în comună pentru preluarea a patru adulți și 5 copii care prezintă și ei simptomele unei toxiinfecții alimentare.